Quant Test

Prezentarea firmei Prestige Anne din Brasov

RASPUNSURI LA INTREBARI CARE MI-AU FOST PUSE

Biochimist Catalina-Anca Golea 

Fondator al firmei Prestige Anne si creatoarea gamelor Bionatura 

1. IN CE IMPREJURARI A APARUT PE PIATA FIRMA DVS SI CARE AU FOST ATUURILE SANSEI EI DE REUSITA?

Firma mea s-a infiintat pe data de 22 noiembrie 1990 si am fost singurul ei fondator. A fost o consecinta normala a perioadei de prefaceri,  viata noua si entuziasm care a succedat revolutiei romane.

De ce asa de tarziu, la aproape 1 an de la revolutia din decembrie 1989?

Pentru ca pana atunci am crezut ca voi putea  sa-mi  pun in aplicare ideile noi in cadrul colectivului vechi de munca unde lucram la acea data.

Proiectele mele de atunci nu fost intelese sau poate pareau prea indraznete pentru acea perioada. Oricum obosisem sa iau decizii in colectiv si a-i convinge pe altii ca  ideile mele merita sa fie incercate,  asa ca am hotarat sa imi asum riscul si sa imi croiesc propriul drum. Niciodata nu am ales solutiile dupa comoditate si nu am fugit de probleme,  chiar daca ele au fost dintre cele mai dificile. Experienta si profesionalismul au fost atuurile meseriei,  puterea de munca si forta caracterului au fost atuurile personale fara de care probabil nu as fi rezistat in lupta cu timpul. Peste toate acestea se adauga  credinta in ceea ce fac,  in produsele mele cu atat mai mult cu cat raspunsul la tratamentele pe care le-am lansat a fost forta care m-a impins sa creez noi si noi retete, cu fiecare nou produs acceptand  o noua provocare.

 

2. CUM ATI ALES NUMELE FIRMEI PRESTIGE ANNE SI CE SEMNIFICATIE ATI DORIT SA DATI MARCII BIONATURA?

Numele firmei este inchinat (dedicat) celor doua bunici ale mele care se chemau ANA. In memoria lor,  eu m-am gandit sa produc numai lucruri de calitate,  peste  medie,  pe cat posibil de "prestigiu".  A fost de asemenea o consecinta fireasca a unui eveniment personal dureros,  moartea bunicii Ana care m-a crescut de cand m-am nascut si pana in 2 octombrie 90 cand a plecat dintre noi. Cealalta bunica tot Ana careia eu ii spuneam Omama s-a stins din pacate cu mult timp in urma. Am iubit-o foarte mult si a lasat un mare gol in inima mea cu atat mai mult eram singura ei nepoata si bineinteles preferata. De la amandoua am avut foarte multe lucruri frumoase de invatat, lucruri pe care in timp am ajuns sa le pretuiesc tot mai mult.

Eu simt ca aceasta este modalitatea prin care am ales sa le multumesc. Sper sa vegheze de acolo din ceruri asupra noastra si sa se bucure de ceea ce facem.

Marca produselor de tratament: BIONATURA are un mesaj mult mai simplu fiind inclus in denumire: BIO=viataNATURA VIE=produse cu ingredienti activi 100% naturali. BIonatura exprima astfel bucuria de a trai,  adica tot ceea ce caracterizeaza produsele mele.

 

3. DE CE INTR-O PIATA SOFISTICATA CARE PLATESTE TOT MAI MULT PENTRU PRODUSE DERMATOCOSMETICE DVS. ATI ALES SA PROMOVATI COSMETICE NATURALE?

Studiile de marketing efectuate in intreaga lume si mai nou in spatiul Europei de Est,  evidentiaza existenta unui segment ingrijorator de mare de populatie alergica cu ten hipoalergenic extrem de reactiv la produsele de sinteza. Ca o reactie de aparare fata de excesul de industrializare si chimicale prezente in viata noastra de zi cu zi,  o mare parte a globului este atrasa de remedii care isi gasesc originea in civilizatii antice,  sau in inscrisuri datand de mii de ani. Fara a ignora stiinta zilelor noastre cu extraordinarele ei descoperiri si biotehnologii de ultima ora,  mi-am propus sa redau lumii contemporane prin produsele mele,  recepturi naturale traditionale,  sau altele pline de fascinatie,  care au insotit secretele frumusetilor celebre de-a lungul istoriei omenirii pornind de la Nefertiti,  Cleopatra,  termele romane,  grecesti,  baile orientale,  terapiile doctorului Kneip si de ce nu? Maria Treben si retetele bunicii.

Este fascinant ca istorii de mii de ani  sunt la fel de actuale si isi redobandesc tot mai mult recunoasterea si eficienta

Eu cred ca revenirea la valorile traditionale si la modul de a trai sanatos si natural, aduc omului echilibru reinvatandu-l sa isi pretuiasca propria viata si sa redescopere bucuria de a trai.

 

4. CUM E POSIBIL SA APARETI IN PAGINILE REVISTEI UNEI FIRME CONCURENTE?

FARMECUL are farmec pentru ca este Farmec si  a fost de la inceput  ingerul meu pazitor. In 1991,  Farmecul  m-a gazduit in fabrica lor dandu-mi voie sa realizez  primele mele retete de deodorante ecologice. La acea data ca si acum ei erau cei mai mari producatori din tara. Eu  consider sprijinul lor un act  de mare noblete si generozitate.

Acum,  cu acest catalog realizat de firma MLM Quant Test am deschiderea de a-mi promova produsele printr-un sistem la care altfel eu nu as fi putut avea acces.

 

5. CARE ESTE CEA MAI DRAGA  RECLAMA FACUTA UNUI PRODUS BIONATURA?

Este fara text  pentru ca dupa cum o sa vedeti cuvintele nu pot descrie incantarea lui Chloe cand simte mirosul cremei anti-rid cu care se da pe maini stapana ei special pentru a-i face pe plac.     

Catalina-Anca Golea